Osificarea articulațiilor genunchiului


Bogdan Dervesteanu Genunchiul si orteza de genunchi Generalitati Anatomia omului este deteriorarea ligamentelor și articulațiilor care se ocupă cu studiul formei şi structurii corpului uman.

Compararea asemănărilor şi deosebirilor dintre părţile componente ale organismului uman şi animal a pus bazele anatomiei comparative.

Marirea de volum a genunchiului: Aceasta poate fi de cauza intra-articulara, atunci cand se acumuleaza o cantitate excesiva de lichid in cavitatea articulara, sau de cauza extraarticulara. Acumularea excesiva de lichid sinovial in cavitatea articulara poarta numele de hidartroza si este o situatie destul de frecventa prin care genunchiul reactioneaza la traumatisme, chiar si de vecinatate, sau la diferite afectiuni inflamatorii sau degenerative. Leziunile meniscale, entorsele de genunchi cu interesarea ligamentelor colaterale, sinovitele de cauza inflamatorie, gonartroza in pusee evolutive se insotesc aproape intotdeauna de hidartroza. Este mai frecventa decat hemartroza.

Anatomia funcţională este un concept care inlătură simpla memorare a formaţiunilor anatomice din structura corpului uman şi care a pus bazele determinismului cauzal al faptelor de observaţie macro- şi microscopice. Totodată ea permite analiza legăturii dintre structură şi funcţie.

Terminologia anatomică Primele incercări de exprimare a termenilor anatomici s-au conturat prin folosirea celor două limbi clasice, greaca şi apoi latina.

Denumirile formaţiunilor anatomice se dădeau in acea perioadă după asemănarea lor cu obiectele din jur. Limba de comunicare internaţională este limba latină. Părţile corpului Corpul uman este format din: cap, gat, trunchi şi membre.

Capul şi gatul alcătuiesc impreună extremitatea cefalică a corpului. Capul este alcătuit din două părţi: - una craniană, situată superior şi posterior, corespunzătoare neurocraniului sau cutiei craniene - alta, reprezentată de faţă, aşezată anterior şi inferior. Gatul este partea corpului care leagă capul de trunchi. El are: - o regiune posterioară sau nucală, alcătuită din vertebre, articulaţii şi muşchi - o regiune cervicală anterioară care conţine muşchii, fascii, osul hioid, dar şi organe ale exercițiu pentru tratamentul artrozei laringe, trahee, esofag, tiroidă, etc.

Osificarea articulațiilor genunchiului este format din trei părţi suprapuse: torace, abdomen, pelvis. In interiorul lor se găsesc cavităţile viscerale: toracică, abdominală, pelvină. Cavitatea toracică este despărţită de cea abdominală prin muşchiul diafragma.

Cavitatea abdominală se continuă caudal cu cavitatea pelvină, care este inchisă inferior de diafragma pelvină şi de diafragma urogenitală. Pereţii trunchiului sunt formaţi din elemente somatice: oase, articulaţii, muşchi, fascii, vase, nervi. Peretele posterior al toracelui şi abdomenului formează spatele. Anterior şi lateral se află pereţii anterolaterali ai toracelui şi abdomenului. Peretele anterior al toracelui conţine glanda mamară. Membrele Membrele superioare se leagă de trunchi prin centura scapulară.

Partea liberă a membrelor superioare este formată din: braţ, antebraţ şi mană.

osificarea articulațiilor genunchiului cum se tratează medicamentele pentru artroză la genunchi

Membrele inferioare se leagă de trunchi prin centura pelviană. Partea liberă a membrelor inferioare este alcătuită din trei părţi: coapsă, gambă şi picior.

Partea somatică a corpului cuprinde totalitatea formaţiunilor anatomice, cu excepţia viscerelor. Viscerele sunt organele interne ale corpului. Organismul ca un tot unitar Organismul uman este un sistem biologic deschis, alcătuit din subsisteme. Este alcătuit din celule, ţesuturi, organe, aparate şi sisteme.

Semne si simptome

Trăsătura dominantă a organismului, ca sistem biologic, dar şi a părţilor sale componente o constituie unitatea indisolubilă dintre structură şi funcţie. Organele nu funcţionează izolat in organism, ci in strasnă corelaţie. Aparatele sunt grupări de organe cu funcţie principaă comună, deşi structura lor morfologică este diferită. Ele sunt unităţi funcţionale ale corpului, de unde derivă şi denumirea lor.

De exemplu: - Aparatul locomotor, alcătuit din oase, articulaţii şi muşchi, cu funcţiile principale de susţinere a corpului osificarea articulațiilor genunchiului de locomoţie - Aparatul digestiv, cu funcţie principală de digestie - Aparatul cardiovascular, cu funcţie principală de transport a sangelui şi a limfei Sistemele sunt unităţi morfologice şi funcţionale alcătuite din organe care au aceeaşi structură, sunt formate din acelaşi ţesut.

De exemplu, sistemul muscular, sistemul osos, sistemul nervos.

Articole similare

Axe, planuri, poziţii segmentare Omul — corpul omenesc, se studiază in poziţia anatomică: in ortastatism, cu privirea orizontală şi palmele orientate anterior in supinaţie.

Prin corpul omenesc se pot duce 3 axe, care se intretaie in unghi drept şi care corespund celor trei dimensiuni ale spaţiului - axul longitudinal sau al lungimii - axul sagital sau al grosimii - axul lateral sau al lăţimii Axul longitudinal are doi poli: superior cranial şi interior caudal Axul sagital are doi poli: anterior ventral şi posterior dorsal Axul lateral are doi poli: drept şi stang.

Prin cate două din aceste axe se poate duce cate un plan 1. Planul sagital principal mediosagital trece prin axul longitudinal şi divide corpul omenesc in două jumătăţi asemănătoare: dreaptă şi stangă.

Toate planurile paralele cu el se numesc sagitale. Planul frontal trece prin axul longitudinal şi prin cel transversal.

Articulația genunchiului și tratamentul complet pentru cartilajul articular și lichidul sinovial

Imparte corpul in două porţiuni neasemănătoare: dorsală şi ventrală. Planul orizontal transversal trece prin axul sagital si prin transversal. Osificarea articulațiilor genunchiului corpul in două porţiuni: superioară şi inferioară.

Funcţiile oaselor, clasificarea oaselor. Conformaţia exterioară a oaselor. Structura oaselor. Periostul şi funcţiile acestuia Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare albă-gălbuie. Ansamblul lor constituie scheletul. La om, oasele sunt situate in interiorul păţilor moi cărora le servesc drept sprijin. Uneori ele formează cavităţi pentru adăpostirea unor organe. Ele servesc ca inserţii musculare şi in acest caz devin parghii acţionate de osificarea articulațiilor genunchiului musculare.

Funcţiile oaselor 1. Oasele formează axul central al corpului.

Articole recomandate

Determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului şi ale diferitelor sale segmente. Servesc ca sprijin pentru intregul corp şi pentru părţile moi.

osificarea articulațiilor genunchiului bursita genunchi imagini

Alcătuiesc cavităţi ce protejează anumite organe. Servesc ca element de inserţie osificarea articulațiilor genunchiului muşchi. Constituie rezerva calcică a organismului. Clasificarea oaselor Unui os i se descriu 3 dimensiuni: lungimea, lăţimea şi grosimea. După dimensiunile lor, oasele se clasifică in: lungi, plane şi scurte. Forma unor oase este insă neregulată şi pentru aceasta se utilizează alte criterii de clasificare: caractere durere în șoldurile genunchiului sau situaţia lor in organism.

In acest fel se adaugă incă trei categorii de oase: pneumatice, sesamoide şi suturale. Oasele lungi. La acestea, lungimea depăşeşte lăţimea şi grosimea. Un os lung este format dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi osificarea articulațiilor genunchiului epifize. Se găsesc la nivelul membrelor. Ele indeplinesc rolul de parghii de viteză in diferite mişcări.

Oasele plane. Lungimea şi lăţimea sunt aproape egale, dar depăşesc grosimea. Sunt oase turtite şi prezintă de studiat două feţe, margini şi osificarea articulațiilor genunchiului. Ele au două roluri: servesc la formarea cavităţilor de protecţie sau dau inserţie unui număr mare de muşchi. Oasele scurte au cele trei dimensiuni aproape egale. Au formă aproape cubică. Se găsesc in acele regiuni coloană, carp, tars unde este necesară o mare soliditate şi unde există mişcări foarte variatedar de amplitudine mică.

Oasele pneumatice sunt oase neregulate care conţin in interiorul lor cavităţi pline cu aer maxila. Oasele sesamoide se dezvoltă in vecinătatea unor articulaţii sau in tendoanele unor muşchi rotula. Oasele suturale se dezvoltă din puncte de osificare speciale la nivelul suturilor sau la nivelul fasciculelor.

Structura oaselor Substanţa osoasă este albicioasă, de consistenţă dură-lemnoasă. Ea se prezintă sub două aspecte: compactă şi spongioasă. Conformaţia interioară a unui os lung, apare clar pe o secţiune longitudinală.

Corpul osului este format dintr-un cilindru de substanţă compactă, străbătut in tot lungul său de un canal central, numit cavitate medulară. In cavitatea medulară se află măduvă osoasă.

Tratament Condromatoza sinoviala este o afectiune in care se dezvolta corpi de cartilaj in membrana sinoviala a articulatiilor, burselor sau tecii tendoanelor ca rezultat al metaplaziei tesutului conjunctiv subsinovial. Acesti corpi ectopici de cartilaj pot determina epansamente dureroase articulare, resturi cartilaginoase si simptome mecanice.

Extremităţile sau epifizele sunt formate dintr-o pătură subţire de substanţă osoasă compactă la periferie, care imbracă o masă de substanţă spongioasă. La bătrani substanţa spongioasă a extremităţilor se resoarbe parţial, iar cavitatea medulară a diafizei se extinde pană la acest nivel.

Articulaţiile sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc intre ele. Aceste elemente sunt reprezentate de formaţiuni conjunctive şi muşchi. Fără articulaţii nu ar fi posibilă realizarea funcţiei statice şi dinamice a oaselor, deci deplasarea şi activităţile organismului. Clasificarea articulaţiilor In funcţie de acest factor, la care se adaugă formaţiunile de legătură şi modul de dezvoltare, articulaţiile au fost impărţite in trei grupe: · articulaţii fibroase sau sinartroze, fixe; · articulaţii cartilaginoase sau amfiartroze, semimobile; · articulaţii sinoviale sau diartroze, mobile.

Articulaţiile fibroase Sunt articulaţii in care oasele sunt strans legate intre ele prin ţesut fibros dens.

Aceste articulaţii nu permit mişcări sau dacă acestea există sunt foarte reduse. Osificarea articulațiilor genunchiului cartilaginoase Ele au un grad de mobilitate, dar un grad mare de elasticitate, care permite amortizarea şocurilor. Legătura dintre oase se realizează cartilaj hialin sau prin fibrocartilaj şi prin ligamente puternice.

Articulaţiile sinoviale Cele mai multe articulaţii aparţinand corpului uman se incadrează in grupul sinovial. Sunt articulaţii complexe la nivelul cărora se produc mişcări multiple şi variate. La nivelul lor există elemente anatomice specifice care permit sau franează mişcarea, amortizează şocurile şi conferă stabilitate. Suprafeţele articulare sunt netede, acoperite de cartilaj hialin.

Articulaţiile mobile se clasifică după trei criterii: - După numărul articulaţiilor oaselor care intră in compunerea articulaţiilor - După forma suprafeţelor articulare - După numărul axelor de mişcare Elementele anatomice care participă la biomecanica articulară a.

Suprafeţele articulare. Acestea pot fi sferice, cilindrice, eliptice şi plane. Aceste suprafeţe, geometric, sunt de două feluri: plane şi sferoidale.

osificarea articulațiilor genunchiului

Boli ale oaselor, muschilor si articulatiilor

In articulaţiile plane mişcările sunt reduse. In cele cu suprafeţe sferoidale există porţiuni osoase convexe care corespund unor porţiuni concave.

De ce trosnesc genunchii?

Mişcările sunt mult mai intinse. Cartilajul articular este cartilaj hialin, de culoare albă-sidefie, care acoperă suprafeţe osificarea articulațiilor genunchiului ce vin in contact. Prezintă două suprafeţe: · una liberă, netedă, lucioasă, care vine in contact cu suprafaţa articulară opusă; · una aderentă, ce se fixează pe suprafaţa articulară a osului. Ca şi structură elementele de convergenţă sunt fibrocartilaje.

Ele sunt de două feluri: · cadrul, labrul articular; · fibrocartilaje intraarticulare. Capsula articulară artrita uveita o formaţiune care uneşte cele două oase care osificarea articulațiilor genunchiului articulează, dar are rol şi de protecţie a suprafeţelor articulare. Are forma unui manşon fibros, tapetat la interior de sinovială.

Are grosime variabilă, in raport cu mobilitatea articulară. Ligamentele articulare sunt formaţiuni anatomice fibroase, sub formă de benzi, care se inseră pe oasele ce formează o articulaţie, ajutand la menţinerea lor in contact. Rolurile ligamentelor in biomecanica articulară sunt: · intăresc capsula articulară; · previn depăşirea limitei fiziologice a mişcării; · sunt suficient de flexibile incat să nu impiedice executarea mişcărilor; · sunt suficient de rezistente şi inextensibile incat să menţină in contact suprafeţele articulare.

Membrana sinovială. Impreună cu lichidul sinovial face parte din mijloacele de alunecare ale unei articula]ii.

Ea formează stratul profund al capsulei articulare. E subţire, netedă şi lucioasă.

osificarea articulațiilor genunchiului blocarea tratamentului articular

Acoperă toate formaţiunile situate in interiorul capsulei articulare. Lichidul sinovial Este un lichid gălbui, vascos, care are rol de lubrifiant al suprafeţelor articulare in mişcare, precum şi rol de nutriţie a cartilajelor articulare. Mai are rol de curăţire şi adeziune a suprafeţelor osoase.

  • Tratament articular cu plasmolifting
  • Condromatoza sinoviala
  • De ce dureau urechile și articulațiile

Se formează prin trecerea plasmei sanguine in cavitatea articulară, prin pereţii capilarelor. Cavitatea articulară, rolul muşchilor şi presiunii atmosferice in menţinerea suprafeţelor articulare Conducerea în articulaţii Include sensul, direcţia şi amplitudinea mişcării.

Conducerea articulaţiei poate fi osoasă, ligamentară şi musculară. Conducerea osoasă, cand amplitudinea mişcării este determinată de suprafeţele articulare.